Monday mornings

Săptămână de săptămână, în dimineţile de luni, dacă deschizi facebook-ul, poţi face o colecţie întreagă de mesaje negative la adresa acestei prime zi din săptămână. Mă şi gandesc, de ce ar fi luni drăguţă cu ei dacă aceştia o resping mereu? De la întrebări de genul "De ce luni e aşa de departe de vineri, iar vineri atât de aproape de luni?" şi până la "În final, partea bună e că Luni se întâmplă doar o dată pe săptămână!" Serios?! La fel ca şi marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă sau duminică.

Nu stiu exact de ce o urăsc ei, dar ştiu de ce o iubesc eu! Pentru mine ziua de luni e sursă de fericire.
Eu îi zâmbesc de dimineaţă, ea îmi zâmbeşte înapoi cu o rază de soare în luna lui decembrie şi mă asigură că ceea ce săptămâna trecută nu am reuşit să pun în practică, vom încerca începând de azi să realizăm. De multe ori, planurile mele o aşteaptă din nou pe luni până săptămâna viitoare, dar eu sunt bucuroasă că odată cu ea, vine şi speranţa că de data asta o să facem lucrurile altfel.
E adevarat că pentru mine luni nu înseamnă o nouă zi de lucru după weekend dar îmi promit de acum mie şi prieteniei mele cu ziua aceasta, că voi alege înţelept jobul meu, aşa încât să nu ajung la o ceartă cu ea. Nu vreau să îmi petrec întreaga viaţă în aşteptarea weekendului.    
Eu ştiu clar ceea ce îmi doresc să fac în viitor dar ştiu sigur că nu va fi jobul ideal până când nu îl voi recrea pentru mine.

Aşadar pentru că am primit deja promisiunea pentru azi că voi avea timp destul pentru acele cursuri din week-end pe care le-am amânat pentru "How I met your mother", nu mai e loc de vorbărie multă şi eu vă doresc o zi de luni optimistă!
Iar pentru ca luni imi face mereu prima dimineaţă din săptămână mai bună, azi e rândul meu să o răsplătesc :)

Veni vedi...

...şi-am plecat învinsă! Pe cât de fericită am ieşit în data de 2.11.14 de la secţia de votare, pe atât de "cu coada între picioare" am plecat de data asta din faţa Consulatului. E o bătaie de joc ce se întâmplă şi nu poţi să ştii asta decât dacă treci prin aşa ceva. Sunt studenţi români care nu s-au lăsat învinşi şi au rămas la coadă 5 ore iar am citit că alţii au aşteptat şi 7 ore în Londra. 

Eu mă declar azi învinsă de nesimţirea plagiatorului care face vizite în Ucraina şi Moldova vorbind despre noţiunea de preşedinte al tuturor românilor, dar care defapt nu dă doi bani pe românii din străinătate. 

România va fi o cauză pierdută sub conducerea unui asemenea om! 

Îmi cer scuze pentru slăbiciunea mea de azi.

Felicitări eroilor din turul 2!

Pregătiri în prag de examen

De 2 săptămâni, camera mea de la mansardă s-a transformat în funcţie de nevoi in restaurant, dormitor, sala de lectura, cinema, mediateca, internet cafe si iar de la capat : restaurant, dormitor… etc. 

 Toate astea doar pentru a-mi crea propriile conditii sa invat mai bine si sa nu pierd foarte mult timp cu alte chestii care inca imi fac placere. Asa ca decat sa pierd o ora dus/intors pt un film la cinema, in 5 min asez bine toate pernele pe pat, popcornul il am pe gratis, reclamele dinaintea filmului nu imi mai mananca alta jumatate de ora si iaca pot sa dau play cand vreau eu.

Azi de dimineata cafeaua am sorbit-o in fata cursului si n-a fost rea deloc cand printre randuri « amare » de drept economic european, o gura dulce de cafea imi dadea energie sa invat mai departe.

Dar vine un moment in zi cand orice ai face (te trantesti in pat cu foile langa tine, ridici picioarele ca sa iti circule sangele, iti faci un ceai verde ca cica ajuta, mananci un patratel de ciocolata neagra ca cica si aia ajuta…) nu mai gasesti deloc motivare si orice altceva devine mai interesant. Si atunci mai scri o postare pe blog, mai citesti o stire, iti mai bucuri ochii cu postari de pe Pinterest si te mai enervezi cand vezi ca ai prieteni pe Facebook care voteaza cu Ponta (pe care i-ai sterge din lista, dar prietenia din copilarie inca va leaga si atunci tot ce poti sa faci e sa dai hide postarii respective)…

Radeam zilele trecute cu una din prietenele mele care mi-a cam sters din lacrimi anul trecut la Sibiu cand eram satula de viata mea in stand-by asteptand sa fac ceva concret. M-a sunat si m-a gasit palida in fata cursurilor mele si dupa cateva secunde de soc, mi-a zis ca e bucuroasa sa ma vada asa, stiind ca eu sunt genul de persoana care simte ca traieste daca se chinuie putin J 

Adevarul nu e departe, mai ales cand sunt de parere ca nu vad de ce m-as multumi cu putin cand pot sa am totul?

La fel consider ca se intampla si in viata sentimentala: nu exista persoane care cer prea mult, exista doar persoane care nu pot oferi mai mult.

Am votat şi voi vota

Imi aduc aminte cat de fericita am fost la primele alegeri la care am putut participa cand mi-am primit patratelul alb pe spatele buletinului. Bucuria a fost destul de asemenatoare cu cea a primirii unei buline rosii la gradinita, pe care o purtam cu mandrie in piept si abia asteptam sa ma vada mama sa ma feliciteJ  Ei bine, in timp s-au adaugat destule stickere pe spatele buletinului meu caci am mers mereu la vot si chiar sunt mandra de asta. Am mers de fiecare data si am votat, alegand cel mai mic rau posibil caci candidatii nu ma convingeau niciodata 100%, dar cand ai de ales intre un « rahat » si un « rahat cu nuca », il alegi mereu pe cel cu nuca in speranta ca nuca face diferenta. Buletinul schimbat de curand, are momentan doar 2 stickere dar ultimul adaugat este cel mai valoros. 

Anul acesta alegerile nu m-au gasit acasa, dar le-am gasit eu pe ele aici in Franta. Consulatul general al Romaniei la Strasbourg a fost usor de gasit mai ales ca se afla in apropierea parcului meu preferat (Parc de l’Orangerie), pe 25 Rue Trubner. Ceea ce a fost mai greu, a fost asteptatul la coada timp de 2 ore, dar cand astepti 5 ani un moment ca asta, 2 ore devin joaca de copil. Ca apoi sa ma consider norocoasa ca am reusit macar sa votez, fata de altii carora li s-a inchis usa in nas. Explicatia e simpla : romanii din afara granitelor au reusit sa isi castige singuri 1 kg de zahar si 1 l de ulei, asa incat votul lor nu a reusit sa fie cumparat si deci nu a fost in avantajul unora, ca toti romanii sa voteze. Avem promisiuni ca turul 2 se lasa cu demisii daca romanii din diaspora doritori sa voteze nu vor reusi sa faca asta. Asteptam asadar…

Am ajuns in cabina de vot si am iesit cu zambetul pe buze, pentru ca de data aceasta am fost ferm convinsa ca am ales cel mai bine, si asta nu prin raportare la ceilalti candidati.

Pur si simplu am ales o persoana sigura, corecta si demna, cu experienta in conducere si la nivel European ; am ales un om, nu am ales un partid! Stiam din start ca ea nu va castiga caci timpul nu a fost de partea ei cand proaspat iesita dintr-un partid, a ales sa candideze ca independent. Si mai stiam si ca adevarata competitie e intre cei 2 care acum inca se dueleaza pana pe 16 noiembrie. 

Cu toate astea, desi unii au zis ca practic votul meu e pierdut, eu stiu ca pentru altii, el a contribuit la un castig de aproape 4% si ma bucur caci acesta e doar un inceput dupa cum chiar ea a declarat: « nu ma las… si nu va las ! »

Am fost tare bucuroasa sa citesc ca in Australia dupa inchiderea sectiei de votare, M ! a castigat si nu pot decat sa cred ca noua inca ne lipsesc cangurii ca sa putem vota inteligent. Cu totii spunem ca ne dorim schimbare, dar cand avem sansa de a face asta ne impotmolim.  

In 16 noiembrie promit sa stau din nou la coada daca e nevoie, dar de data asta nu voi mai alege, pur si simplu voi elimina prin votul meu. Cel care se va bucura de stampila mea, n-are rost sa fie foarte fericit. Apreciez omul Iohannis dar nu pot sa inchid ochii la jocurile de culise murdare care mai scapa atunci cand cortina se ridica si reflectoarele se aprind. Este foarte graitoare declaratia acordata dupa aflarea rezultatelor partiale, cand din stanga si din dreapta se primesc indicatii iar nelinistea este mascata de zambete largi fortate, ca apoi la intrebarile incomode sa se raspunda cu « ne pare rau dar trebuie sa plecam ! » Tare ma tem ca am mai vazut déjà filmul asta dar in care personajul era Boc (primar apreciat la Cluj pana sa ajunga pe la Bucuresti) si incepe déjà sa imi fie mila de sibieni.

Asadar pentru turul 2 aleg doar sa elimin !

Studenta la Cluj vs. studenta la Strasbourg (2)

Ajunsa in Franta si deja familiarizata cu cladirea facultatii, mi-am zis din nou ca am fost norocoasa sa invat in Romania intr-o facultate la fel de bine dotata ca si cele din occident, caci asta a fost concluzia la care am ajuns. 

Tot atunci mi-am amintit cu zambetul pe buze de nemultumirile unui profesor de la Cluj, legate de lipsa sapunului si a hartiei igienice in toalete :)

Ei bine, acum ca am citit ca exista cafeterie la Facultatea de Stiinte Politice Administrative si ale Comunicarii, pot spune ca singura diferenta materiala intre cele doua facultati, ramane doar lipsa sapunului din toalete. Daca nu cumva si asta s-a schimbat intre timp, dar e un subiect tabu care nu cred ca va aparea niciodata pe o pagina de facebook si sa anunte ca de azi inainte studentii au sapun si hartie igienica la toalete ;))

Lasand gluma la o parte, lucrurile se schimba in bine in Romania si plecand din tara si uitandu-te inapoi, ai un sentiment de bine cand vezi ca pe ici colo sunt rotite care se misca. Iar rotitele la care ma refer eu nu sunt legate de deschiderea cafeteriei. Rotitele astea s-au miscat sub ochii mei fara ca eu sa imi dau seama, cand eram déjà studenta la Cluj. Neavand insa termen de comparatie atunci, am luat situatia ca atare nestiind macar sa ma bucur de ceea ce mi se ofera.

Intr-o conferinta TEDx din 2011 si pe care am gasit-o inregistrata pe youtube, Dragos Bucurenci vorbea despre « Alegerile care conteaza », spunand ca Romania nu e o tara perfecta dar ca nici noi nu suntem. Foarte adevarat !

Eu pot doar sa ma bucur ca in toata imperfectiunea asta sunt parti care par a se imbina bine si care dau roade. 

Studenta la Cluj vs. studenta la Strasbourg (1)

Am avut norocul sa studiez 3 ani de zile la Cluj la o specializare infiintata abia in anul 2001, asa ca am fost printre primele generatii de absolventi de Comunicare si Relatii Publice, in cadrul Facultatii de Stiinte Politice Administrative si ale Comunicarii la UBB.

Mi-am propus de multa vreme sa scriu postarea asta pentru ca sunt atat de fericita sa descopar abia ajunsa aici, ce alegere buna am facut atunci cu inscrierea la Cluj.  Regret faptul ca in trecut nu am avut mentalitatea si ambitia studentei de acum.  Sper ca altii sa fie mai inteligenti decat mine si sa profite de tot ceea ce le este pus la dispozitie de catre facultate : biblioteci, conferinte, stagii de practica, seminarii si in special cursuri. 

Recunosc ca in Romania, studenta fiind, foarte des alegeam sa nu merg la cursuri, pe principiul ca nu se tine cont de prezenta si mai ales pentru ca ora 8 dimineata era dureroasa pentru mine. Asa ca alarma suna doar ca sa decid eu ca e timpul sa schimb pozitia de dormit. Alegeam sa merg doar la seminarii si ma cam multumeam cu suportul de curs oferit de profi, fapt cu care din nou nu ma mandresc.

Ajunsa aici si pentru ca am un minus fata de studentii francezi (ei vorbesc intr-o franceza perfecta, eu in una stalcita si obosita), prima zi a anului universitar, s-a incheiat pentru mine in biblioteca. 

Greu mi-am gasit un loc unde sa pot sta sa citesc si asta pentru ca tocmai din prima zi a anului universitar studentii se apuca sa isi pregateasca cursurile. Cursurile, nu seminariile !

 Exista profesori care ofera note de curs insotite si de o bibliografie, dar exista profesori care ofera doar o bibliografie a cursului si restul depinde de tine. Asa ca majoritatea studentilor se grabesc din prima zi sa isi procure cartile respective. Bibliotecile sunt cam pline majoritatea anului universitar pentru ca in Strasbourg, exista controale periodice, notate cu punctaj care poate valora destul de mult la examenul final.  

Abia acum dupa o luna de cursuri, in Strasbourg am inceput seminariile, travaux dirigés cum le numesc ei. Aici gasesc un minus invatamantului din tara unde seminariile incep cam in acelasi timp cu orele curs si nu se prea leaga unele cu altele. Dar la cat de des se schimba conducerea Ministerului Educatiei in tara, am speranta ca va veni unul care sa se ingrijeasca si de acest aspect.

 Imi aduc aminte cu foarte mare drag de unele seminarii si de unii profesori care veneau mereu pregatiti in fata studentilor si in plus mai incercau si sa ne coopteze in proiectele lor, in care eu din comoditate alegeam sa nu ma implic. Trist, stiu ! Deci nu faceti ca mine !

M-am hotarat sa scriu azi, cam la 5 secunde dupa ce am vazut ca fosta mea facultate isi inaugureaza o cafeterie. Cat de fain ! Cel mai mult imi place ca s-a pastrat termenul de cafétéria pe care si francezii il au si care pentru studentii de aici reprezinta si locul de intalnire la o cafea dar si spatiul de lucru atunci cand bibliotecile sunt pline.

Inchei aici postarea caci de la ora 13 trebuie sa fiu prezenta la cursuri, dar deseara voi relua firul povestii…

Doru' is my new friend

Ciudat cum el Doru’ nu ţine cont de timp.
Pentru el o lună poate fi egală cu un an, cu doi sau trei …căci îi este indiferent.
Apare chiar şi după o zi când tu defapt ţi-ai propus să rezişti cel puţin o lună fără să te năpădească amintirea celor dragi de acasă.

Şi atunci te apuci să recreezi în colţişorul tău străin, o parte din colţişorul de ACASĂ.
Dor cu dor, asamblezi piesele şi le aşezi într-un puzzle care pare a fi o soluţie perfectă de moment. Defilezi aşadar cu amintirea locurilor care te fac să te gândeşti la acasă.
Nici măcar nu te interesează aspectul estetic căci s-ar putea ca piesele să nu se îmbine perfect.
Tu stii doar că alea sunt locurile care te fac fericit şi de care îţi este DOR.

Studentă la Strasbourg

Am plecat de acasă cu bagaje multe: prosoape, genţi pentru diverse evenimente (că deh! trebuie să mă asortez), un costum special achiziţionat pentru interviuri (că "cine ştie?"), mănuşi, fulare şi căciuli, (pentru că sezonul rece mă va prinde aici)... dar am plecat de acasă şi cu ideea că "va fi greu!". 

Cu siguranţă aş fi vrut să las acasă acest  "va fi greu", dar nu prea aveam cum când toate cunoştinţele de la care îmi luam rămas bun mă încurajau  spunându-mi că "va fi greu la început dar cu siguranţă mă voi descurca". 

Aşa că ajunsă aici şi discutând cu persoanele pe care le cunosc la Strasbourg, am început să le-o iau înainte spunându-le eu de data aceasta că "ştiu că îmi va fi greu, căci am venit pregătită sufleteşte pentru asta, dar că o să fac tot posibilul să privesc cu optimism situatia".

Eu cred că mă pot declara optimistă atâta timp cât de 3 săptămâni de când sunt aici am avut doar o zi proastă în care am plans. Şi asta pentru că 3 din 8 cursuri nu îmi plac deloc şi nici nu înţeleg mare lucru din ele. Sincer merg zilnic la aceste cursuri ca la nişte conferinţe în care doar stau şi ascult, în speranţa că va veni ziua în care o să ies din sală şi cu notiţe luate J 

Să fiu studentă la Strasbourg e altfel faţă de studenţia mea de la Cluj sau anul de studenţie la Sibiu. Deşi am fost avertizată că la Master studenţii sunt mai reci şi îşi vede fiecare de treaba lui, nu a fost cazul anul trecut la Sibiu căci cele 5 prietene câştigate îmi sunt şi îmi vor fi mereu dragi. "Reci" şi "fiecare îşi vede de treaba lui", descriu perfect colegii mei de la Strasbourg. 

Eu ştiu despre mine că nu am probleme în a socializa. E drept că până a ma apropia cu adevarat de cineva, păstrez totuşi o distanţă, şi puţini reuşesc să mă cunoască de aproape. Şi mai ştiu că rădăcinile mele sunt adânc înfipte acasă unde am şi persoanele de care am nevoie deci nu am pretenţia ca cercul meu de prieteni să se lărgească, bine hai, punctul de prieteni… 

...Dar să vin aici şi să îi văd aşa de individualişti e ceva la care nu mă aşteptam. Colegii ucrainieni, ruşi croaţi şi bulgari sunt veseli şi ca şi mine, dornici să îşi exerseze franceza, aşa că la şcoala în pauzele de 5 min ale unui curs, mai schimbăm câteva vorbe într-o frangleză pe care fiecare dintre noi speră să o aducă la stadiul de franceză pură într-un timp cât mai scurt. 

Aşadar în timpul liber petrec mult timp cu mine şi îmi dau seama ce companie plăcută sunt :))

Certuri cu mine nu am, şi sunt ferm convinsă că discuţiile şi confesiunile pe care mi le fac, rămân doar între noi. Poate părea amuzant, dar eu chiar sunt bine cu mine şi dacă aveam la un moment semne de întrebare dacă e totul în regulă, am primit confirmarea ca nu sunt singura în situaţia asta :))

Început de viaţă nouă...

La Strasbourg.

Aştept momentul acesta încă de acum 1 an. Dar am înţeles că nu doar în basme, chiar şi în viaţa reală, timpul se “poate” comprima sau dilata... sau cel puţin aşa am simţit eu anul acesta în care am aşteptat un răspuns concret în ceea ce a privit venirea mea la Strasbourg.

Cu cât îmi doream mai mult ca timpul să se comprime şi să vină mai repede ziua în care voi afla un răspuns, cu atat mai lungi şi monotone păreau unele zile de aşteptare. Ajunsesem la o răscruce şi aveam nevoie nebună de un DA sau NU, căci anul 2013- 2014 a fost unul în care aşteptam mereu iar aşteptarea asta pasivă nu mă caracterizează. O numesc pasivă căci mă ţinea în loc din a mă implica în proiecte pe termen lung.

Ca apoi timpul să se joace din nou cu mine şi să mă facă să îmi doresc ca zilele care mi-au ramas de petrecut în ţară alături de cei dragi, să se desfăşoare în slow motion.

Asta dupa ce mi s-a confirmat că am fost acceptată la Universitatea din Strasbourg. 

Veste pe care in final nici nu am primit-o cu zambetul pe buze, dezamagita fiind deja de refuzurile venite pana atunci si care m-au determinat de altfel sa apelez la un plan B in operatiunea “Eu ce fac cu viata mea?” J 

Déjà imi pusesem in gand sa ma reorientez pt un inceput de “cariera” la Sibiu, care pentru mine parea o alegere buna caci s-a creat o legatura speciala si de suflet intre mine si Sibiu in decursul ultimului an petrecut acolo. Dar iata-ma lasand Sibiul si venind la Strasbourgul mult visat.

Deschid azi un nou capitol al fericirii mele, care va purta insemnul acestui oras… Strasbourg J