sâmbătă, 13 aprilie 2013

Cum să te decizi când ești într-o dilemă?


     Și iată că postarea din acest week-end nu a întârziat și a apărut chiar înainte să fi intrat măcar într-o nouă săptămână.
     Miercurea aceasta, am ajuns să dau o raită prin magazine, căci după primii bănuți câștigați, parcă mă tenta să merg la shopping și m-am întors acasă doar cu o pereche de balerini, o pereche de blugi, reviste pentru copii și o pungă mare de Haribo, care până a doua zi, a devenit de negăsit pentru că tare poftă îmi era de dulciuri.

     Deși m-am întors doar cu aceste două articole vestimentare în pungile frumoase din hârtie cu numele unui brand iubit de mine, m-am mai întors în gând și cu o altă rochiță superbă pe care o și probasem și îmi făcusem poze, ca să mai cer vreo câteva păreri. Pările au venit și au fost pro, dar parcă tot nu eram ferm convinsă că trebuie să o cumpăr căci e cam scumpișoară. 
     Și nu știu cum se face că tocmai astăzi am intrat să îmi citesc horoscopul, din lipsa de ocupație, și ce să vezi? La horoscopul de mâine, 15 aprilie zice așa: “Când calculezi sumele pe care le ai la dispoziție, îți iese un rezultat care te încântă, încât ai curaj să faci planuri mărețe cu banii tăi. Ești într-un moment de vârf în privința bugetului, ca atare ești pregatit să mai tragi o raită prin magazine și să-ți mai cumperi ceva cu care să rupi gura târgului. Ești atras mai ales de lucruri scumpe, luxoase, de fițe sau de firmă, pentru că pretențiile tale sunt ridicate, și, la urma urmei, meriți din plin aceste daruri pe care ți le poți face singur. Deții ceva material care îți inspiră mai multă încredere în tine însuți iar respectul de sine crește.”  
     Wow nu se poate! Bifez cam toate aspectele menționate în horoscopul meu: lucruri de firmă- checked, pretenții ridicate- checked, daruri pe care mi le fac singură- checked, și cel mai important aspect e acela că merit! Și ca orice articol care se dorește a fi verosimil și care se respectă, voi face trimitere la sursa revelatorie: http://acvaria.com/horoscop.php?t=capricorn&p=horoscopul_zilei

    Eu zic așa: dacă veți fi în situații mai puțin cruciale, în care trebuie să alegeți ceva, evitați să dați cu banul, căci poate rezultatul nu vă va bucura prea mult. Mai degrabă citiți-vă previziunile astrologice pentru că e imposibil să nu faceți o legătura între cele scrise acolo și situația în care sunteți și pe loc vă veți da seama exact de ceea ce vă doriți defapt, putând jongla cu cuvintele și interpretându-le după bunul plac. ;))

    Nu prea cred eu în horoscop, ci mai degrabă doar în caracteristicile generale ale zodiilor, dar pe acesta l-am luat ca pe un semn divin deși am cam făcut un oximoron acum punând cuvintele horoscop și divin unul lângă altul… Oricum ar fi, m-am decis! Rochița va fi a mea.
    Mulțumesc întregului univers care a lucrat la asta J

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu