Fost-am la piata in Kaunas

Dupa o luna petrecuta in Kaunas si vizitat cele mai importante puncte de atractie de pe harta turistica, am ajuns acum la alt nivel: sa imi doresc sa cunosc mai mult orasul prin oamenii sai.
Si unde sa faci asta daca nu in piata? :)


Le-am zis colegilor mei de birou ca sambata asta o sa merg la piata sa cumpar niste legume din-alea adevarate. Din start m-au avertizat: "ooo dar o sa fie greu! ca nu stie nimeni engleza".

Nu m-am speriat deloc ptr ca in 3 ani de studentie la Comunicare si PR am invatat ca partea verbala e doar o mica parte din tot ceea ce inseamna comunicare, iar pana sa ajung in piata lucram in mintea mea la limbajul semnelor ca sa fiu pregatita ptr cand ajung in fata localinicilor si le cer ceva ;))

Si-am ajuns!

M-am oprit prima data la o taraba cu rosii ptr ca la vederea lor automat am vazut si niste branza buna langa ele, paine de casa si e gata cina.

Am salutat frumos cu "labas dina" (buna ziua), arat spre rosii, arat un deget si tanti a inteles ca vreau un kilogram. Bine pana aici. Dar apoi vreau sa ii spun ca nu vreau plasa ei de plastic ptr ca am eu una deja. No! Nu intelege, imi zice ceva, eu arat spre plasa ei si zambind ii fac semn ca nu, dar tot nu intelege.

In acel moment un trecator se opreste 3 secunde langa noi, ii spune ceva doamnei, aceasta zambeste, ia plasa mea si imi aseaza frumos rosiile. :D Pfiu! Totul bine de acum. Aciu! (multumesc).

Imi continui drumul prin piata si ma opresc la flori. Stiam din start ca engleza nu ma va ajuta nici aici, dar mi-am incercat norocul. Intreb pretul, bineinteles ca nu m-a inteles tanti, dar la fel ca si in cazul cu rosiile, o tipa draguta se opreste langa noi si ne devine mediator.

O alta provocare vine dupa plecarea tipei: tanti florareasa vrea sa imi impacheteze florile insa o rog sa nu o faca. Aceeasi privire nedumerita o vad la ea iar in alte 2 secunde, un al treilea trecator mi-a sarit in ajutor. Aciu inca o data :)

Painea de casa am cumparat-o de la o batranica cu care m-am inteles de minune. Am salutat, am aratat spre paine, am facut semn cat de mare sa fie bucata de paine pe care o doresc si am zis aciu la final :D

Omuletii astia din Kaunas nu fac decat sa imi reconfirme ceea ce am invatat inca din primele zile de cand am ajuns aici: sunt foarte atenti la cei din jur si iti ofera ajutorul chiar daca unii fac eforturi mari sa discute in engleza.

Aciu!

My super mom

Sunt sigura ca pentru fiecare copil mama lui e cea mai buna si este supereroul lui. Iar daca nu stiti asta încă, incercati sa derulati inapoi pana la anii copilariei voastre iar apoi astept sa defilam fiecare cu cate o descriere magica pentru mama lui minunata.

Nu vreau ca acestea sa fie cateva randuri siropoase despre sacrificiile facute de mama pentru mine si Bogdan caci as "chisa" ochii cum imi spune tata si nu vreau asta :))

In schimb, azi vreau sa ma mandresc cu ea si cu faptul ca e super smart. Da! Asta e una din superputerile ei: este super smart. O sa va explic mai jos de ce zic asta...

Am pornit ieri cu o colega lituanianca si cu una nemtoaica sa exploram Lituania la un alt nivel caci deja de aproape o luna in Kaunas ar fi pacat sa ramanem la stadiul de plimbareti prin centrul vechi, Kaunas Castle, Vilnius si alte locatii destul de accesibile.

Si uite asa ne alegem ca si loc de vizita ptr o zi de sambata, un loc inclus in patrimoniul UNESCO, unic in lume si care nu e foarte popular ptr turistul iubitor de city break-uri: Dealul Crucilor sau Kryziu kalnas cum se spune aici.

Ma bucur de loc, ma pozez, pozez crucile, caut pe google sa primesc informatii sa vad cum a aparut locul acesta si ajung in final acasa, nerabdatoare sa le povestesc părinților mei pe unde am mai ajuns in Lituania. Dar ptr ca nuntile sunt deja in toi in perioada asta a anului iar ei erau la un eveniment de genul, nu reusesc decat sa le trimit o poza si nu le zic nimic. Astept sa le starnesc interesul ptr ca apoi sa le dau detalii.

Ce face mama cand vede poza? Se activeaza, mai ceva ca wikipedia si incepe ea sa imi zica despre Dealul Crucilor si toata povestea in scris pe messenger :))) Ia de-aici Andreea, smart ass!

Azi, 2 iunie mi-am inceput ziua de duminica cu ritualul de week-end: cafea in pat, mic dejun preparat si savurat in tihna dupa care dau play la miniseria Cernobil. Apropo! Mare parte din film a fost filmat in Lituania. Iar Kaunas este unul din orasele in care au fost filmate cateva secvente :D

Ajung la episodul 3 si imi zic ca nu se poate sa nu i-l recomand si mamei ptr ca stiam sigur ca va aprecia serialul.

Initiez un videocall cu mama și tata, deschid conversatia cu intrebari de genul: "ce faceti?" și răspund  cu "da bine uite si eu...." si continui  apoi cu un debit verbal de moldoveanca-asa vorbesc eu cand sunt super incantata  de ceva (ptr cei care nu ati cunoscut vreo moldoveanca, va zic eu ca vorbesc repede). Si le spun parintilor mei despre noul serial descoperit, despre cat de emotionant este, despre cat de actual este totusi subiectul si despre faptul ca e musai sa il vada.

Ii vad fata mamei, care m-a lasat sa imi fac numarul, ca apoi sa imi zica: "cel mai tare moment a fost cand unul din ministri a mers la mina de carbuni ca sa convinga minerii sa se alature actiunii de salvare". Stiti emoticonul ala cu ochii mari din lista de emojis? Noh ala eram eu doar ca mai aveam și gura cascata :))

Ea era deja mai suparata decat mine ca miniseria are doar 4 episoade lansate si ca nu se stie cand apare episodul 5 :)))

Mno dragilor,  mama mea e genul de persoana ptr care procesul de cunoastere nu ia pauza. Niciodata! 

Bunica mea imi povestea cum o certa pe mama care se apuca sa spele vasele iar deasupra chiuvetei ea isi punea cate o carte deschisa ca sa isi faca activitatea mai interesanta. 

Curgeau cuvintele, curgeau paginile dar curgea si apa si apoi venea si o bataie zdravana :)))

Asta e super mama mea! Care de la carti a trecut si la bloguri, la seriale dar si la site-uri de achizitionat electrocasnice si care sta ore intregi sa citeasca review-uri pana sa dea comanda la un aragaz :))

Daca o iubesc? Nu ii mai zic! Ptr ca si la asta mi-ar raspunde cu: stiu deja! :))

Despre "tihna". Caci ne lipseste!

Astazi se implinesc exact 13 zile de cand am ajuns in Kaunas (sunt in business travel) iar in momente precum acesta, imi dau seama cat de benefic si necesar imi este timpul petrecut cu mine :)

Ahhh, am recitit primele randuri ca sa ma verific daca am scris corect si imi dau seama ca suna ca si cum am devenit mare specialist in liniste interioara :)) Ca sa nu mai zic ca una din postarile mele recente de pe instagram a fost cu o o zicala Hindu: "Living with good intent attracts good karma" iar azi am avut prima lectie de Yoga ptr incepatori :))  Ptiu sa nu fiu de deochi! :))

Lasand gluma la o parte, chiar cred ca timpul pe care ni-l alocam noua este terapie pura.
Dar nu vorbesc despre timpul acela repezit de genul "hai sa fac repede un dus". Nu! Vorbesc despre "o sa fac o baie azi, cu muzica buna pe fundal!"
Vorbesc despre "azi imi voi gati", dupa care intregul proces de arta in bucatarie incepe: deschid Spotify, aleg dupa stare artistul care sa ma inspire, dau play, un pahar de vin auriu sta si el frumos langa mine si urmareste cum ingredientele incep sa danseze prin tigaie.
Vorbesc despre: azi voi avea o dimineata de week-end prelungita in asternuturile albe ale patului meu <3

Da! Sunt activitati simple, esentiale, dar pe care de cele mai ulte ori le fac in graba. Asta pentru ca ma preseaza o noua zi care se anunta ca vine prea repede si brusc 24 de ore devin prea putine ptr o singura zi cu atat de multe activitati de facut.
Asadar de azi am inca un cuvant pe lista cuvintelor preferate, care se va aseza frumos pe acelasi raft cu cuvantul DOR si anume: TIHNA.

Cred ca trebuie sa ne amintim mai des despre cum sa facem lucrurile in tihna. Sa fim intr-adevar acolo, fara sa ne zburde mintea la zeci de alte task-uri care ne asteapta. Sa ne dam timp, sa nu ne mai grabim mereu, caci viata aceasta nu e un cumul de To Do's si nici o intrecere despre cat de multe bifam.
Stiu ca e greu uneori, mai ales cand esti 50% moldoveanca si 50% ardeleanca :)) dar cred ca ne-ar ajuta sa fim mai des ardeleni.
De ce zic asta? Ptr ca articolul de mai jos m-a inspirat pe mine azi:
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/da-i-pace-si-alte-vorbe-de-terapie-din-ardeal


Sa ne tihneasca tuturor duminica aceasta! <3

Ma pregatesc sa devin miliardar :)

Nu stiu cum va alegeti voi filmele pe care vreti sa le vedeti, dar eu am un proces mai aparte (cred) caci pana acum nu am mai auzit pe cineva care sa procedeze ca mine.
Dar daca nu sunt speciala si faceti si voi ca si mine, va rog sa ma anuntati :))

Unii pornesc de la o carte citita si ajung apoi la filmul cu subiectul cartii. Altii urmaresc topuri pe IMDB; altii isi aleg filmele dupa premii la competitii de film si asa mai departe.


Eu gravitez in jurul muzicii bune si imi cam aleg filmele dupa soundtrack.
Asa am pornit de la Comptine d'un autre Ete si am ajuns la filmul Amelie sau de la  Sufjan Stevens- Mystery of Love si am ajuns la Call me by your name. La fel s-a intamplat si cu Damien Rice- The blower's daughter care m-a dus la Closer si tot asa.


Prin 2009 Latika's Theme m-a dus la filmul Slumdog Millionaire si iaca asa procesul meu de cunoastere a fost revolutionat ;))


Urmarind filmul mi-am dat seama ca fiecare zi ne poate aduce informatii pretioase.
Din fiecare interactiune, de la fiecare om intalnit primesti informatii noi. Trebuie doar sa fim atenti la  ceea ce se intampla in jurul nostru: sa ne deschidem ochii, urechile si inima.


Asta am inceput inca de atunci sa fac si mai in gluma mai in serios, la informatii noi primite le spuneam oamenilor ca eu ma pregatesc sa devin miliardar ca in Slumdog Millionaire si ca ei au contribuit la un raspuns corect la o posbila intrebare ptr cand voi ajunge in emisiune :))


Si uite de atunci asa mi-am mai imbogatit cultura generala.
Daca nu stiati ce inseamna si din ce limba e "Hakuna Matata", va zic eu! E echivalentul in limba Swahili (vorbita in Kenya si Tanzania) a indemnului "Don't worry, be happy". Si nu, nu am aflat asta din desenele cu Timon si Pumba. Am aflat de curand la o discutie cu colegele ;))


Pentru ca una din variantele ajutatoare de la "Vrei sa fii miliardar" este "Intreaba un prieten", va rog sa nu ma lasati balta! Poate voi apela la voi, asadar, fiti atenti la ce se intampla in jurul vostru! :D


Hakuna Matata! :)

6 Octombrie

Copii fiind, eu și Bogdi, aveam parte in fiecare an de ziua noastră de o mica petrecere organizata cu cei mai buni colegi de școala pe care mama ne încuraja sa ii chemam la ziua noastră + prietenii de alergat din spatele blocului.
Erau pregătiri intense ptr aniversările noastre. De ziua mea eu eram răsfățata  iar Bogdan își rupea obrajii umflând baloane cu care sa umple camera in care mai târziu se mâncau sandvișurile cu margarina, salam și cașcaval răzuit deasupra :))
Aceeași camera era umplută de hlizelile a aproximativ 10 copii dintre care unul era mereu DJ -ul și care trebuia sa fie atent sa întoarcă pe partea cealaltă caseta, atunci când muzica se termina :)
Și uite așa ne organizam pe atunci aniversările și era simplu și frumos.

Anul acesta, când 27 de ani au venit in viața lui Bogdan, am primit și eu cadouri frumoase de la ziua de 6 oct. In primul rând, m-am bucurat de prezenta lui: de un Bogdan matur, căsătorit și cu o nepoțica  aflata in drum spre noi cei “mereu fericiti” :)
Dimineața zilei de 6 oct m-a prins puțin încercănata iar din graba de a ajunge spre casa părinților mei unde ma așteptau și Bogdi și Cris, am uitat o chestie.
Ma întorc alergând spre apartamentul colorat de la etajul 4 ptr a lua ce am uitat, cobor pana la etajul 2, nu mai știu dacă am încuiat usa... așadar ma întorc încă o data sa verific usa, pufaind de aceasta data.
De acum cobor liniștita căci usa era încuiată. La același etaj 2, au ajuns intre timp o familie cu 2 copilași de 5 și respectiv 7 ani (la o aproximare făcută de o Andreea care a făcut baby-sitting la un moment dat ;)).  Prima in sir era o fetița care părea ca  nici nu m-a văzut. Căuta cu nerăbdare din  privire ceva ce se afla undeva in spatele meu. În momentul in care vecinul meu  a deschis usa, fetița  nu a mai putut spune decât “Buniculeeee” iar niște  ochi mari de căprioară au început sa ii radieze întreaga fata și niște dințișori se vedeau deja in spatele unui zâmbet larg.
Am auzit apoi râsete și am văzut un bunic  fericit care își primea nepoții in vizita ❤️
Pur și simplu a trebuit sa uit, sa ma întorc acasa, sa verific usa, ca sa îmi primesc acest cadou.
Din acel moment ziua mi-a fost mai buna și a continuat astfel: cu momente ptr sufletul meu.

După micul dejun și o cafea buna, am decis sa mergem la o plimbare prin minunatul Biertan care era scăldat in soare ca un cadou ptr blondul meu preferat. Ne-am pozat, am ras, ne-am obosit de la plimbat și intr-un final am ajuns acasa. După câteva momente in care tehnologia mi i-a răpit, le-am propus sa readucem serile de jocuri in sufrageria noastră.

Așa ca iată-ne jucând remi, amintindu-ne de momente din copilăria noastră și cântând cântece din 1001 de nopți căci erau povesti pe care le ascultam cu Bogdi la casetofon in fiecare seara înainte de culcare.
Fericita de mine încheie aici și așteaptă “cadourile” de la zilele ce vor urma 😊

Singing in the rain

Când sa scrii despre ploaie, dacă nu acum? Când toată lumea așteaptă ca ea sa plece, eu ma bucur de ea cu fiecare por al meu care mai simte câte un strop pe fata :)
Mi-a plăcut mereu ploaia de vara. Ce-i drept, o iubeam mai mult atunci când eram “puradică” și dădeam întrecere cu copiii de la bloc  prin ploaie. Pe locuri, fiți gata, start!  Și alergam in jurul blocului ptr a vedea cine ajungea  primul  la start, care acum devenea punctul de finish.
 Eu  ajungeam mereu ultima căci nimic nu ma grăbea, dar ajungeam mereu cu zâmbetul pe buze in timp ce ceilalți copii gâfâiau de mama focului :)

Azi in cursa prin ploaie a intrat tatăl meu. Când afara ploua cu găleata și  îți vine fiica de la munca fara umbrela ce faci? Ei bine, iei umbrela uriașă, care ne-a aparat de ploaie încă de când aveam eu vreo 8 ani și pe care mama a pus-o deoparte ca sa o arunce de vreo 5 ori iar tata a salvat-o de tot atâtea ori și pornești sa îți întâmpini fiica.
Mi-a lipsit o plimbare prin ploaie cu tatăl meu. Adăpostită fiind in scara unui bloc pana când a venit sa ma recupereze, la vederea lui am alergat zâmbind spre el pana când am ajuns sub uriașa umbrela iar tata m-a luat in brațe pentru a se asigura ca nu mi-e frig.
Și iaca am pornit la brațul lui reușind ca in cele 6 minute pana când am ajuns acasa sa ne povestim tot ce făcusem amândoi de ieri și pana azi, zâmbind și chicotind prin ploaie  sub uriașa noastră umbrela roșie.
Luați o pauza si plimbați-va prin ploaie!
Zâmbiți in ploaie!
Iubiți ploaia!

Azi e despre mâncare :)

Mereu mi-au dat fluturi in stomac gesturile mici și “nezgomotoase”. Acelea care nu au nevoie de like-uri și nici de postări pe Instagram.
Defapt nu ar avea nevoie nici de o postare pe blog, dar vreau sa am aici amintirea acestor momente  pentru atunci când voi fi grizonata  și probabil senila, dar neaparat fericita! :))

Așa ca o sa povestesc azi despre 2 momente cu fluturi din cele 8 ore ale mele la birou.

1. Prietenii mei știu ca iubesc mâncarea condimentata cu povesti și râsete, cu un vin bun și o companie pe măsura. Dar mai putini știu ca mâncarea preferata este sushi.
Nicio dieta (cum de altfel țin acum) nu ma poate tine departe de sushi.  Ei bine, azi la birou, micul dejun mi-a fost asigurat de una din colege care a pregătit sushi și l-a împărțit cu mine la birou.
Om nom nom! O zi de miercuri obișnuita la birou in care sa mănânci sushi la mic dejun? Wow!
Primul fluture asigurat 😀

2. Va povesteam mai sus ca țin dieta (dacă ceea ce țin eu se mai poate numi dieta:)).

 De dieta mea au aflat și alte persoane cu care reușesc in sfârșit sa  îmi stabilesc o întâlnire la cafea pentru ziua de mâine  și ghici ce? Se oferă sa pregătească un mic dejun pentru mine potrivit dietei mele: avocado și ou ca sa am energia necesară unei zile la birou. M-am topit! 🤗

 E atât de simplu sa faci un om fericit iar in cazul meu e de ajuns sa îmi pregătești mâncare iar  ochii îmi vor sclipi  :)))

Am așa oameni frumosi in jurul meu și sunt tare fericita ca am reușit sa ii păstrez prin preajma.

Mulțumesc universului 🤗