Sfert de secol

Încă din liceu, la o discuţie ca-ntre fete, eu mi-am trasat pentru vârsta de 25 de ani, nişte obiective clare: căsătorită, un bebe şi cu jobul visat deja trecut în CV. Visuri de fete, ce mai?
No iată-mă azi, studentă, necăsătorită şi cu bebe nici atâta :))
Când am trecut de la 19 ani la 20, am fost puţin nostalgică. Responsabilitatea omului major deja o luasem din prima zi de după petrecerea de 18 ani, dar am continuat în sinea mea să mă mai consider adolescentă până în ultima zi de 19. Aşa că pe cei 20 de ani i-am primit cu braţele încrucişate la piept, luându-i la rost că încă nu sunt pregătită pentru ei. Şi parcă s-au răzbunat anii căci am ajuns la 25 şi încă nu găsesc o explicaţie pentru timpul care a zburat cu o aşa repeziciune.

Cu câtva timp înainte de aniversarea mea, de pe facebook am şi şters data naşterii căci deja nu mai vroiam ca toată lumea să fie la curent cu înaintarea mea în vârstă şi plus de asta ştiam că persoanele importante nu vor uita să mă felicite pentru împlinirea frumoasei vârste cum zic ei... mă rog! :))
Şi aşa a şi fost. Am prieteni care stau bine cu memoria şi care nu au nevoie de un reminder din partea facebook şi aşadar, urările nu au încetat să apară. Am zâmbit frumos fiecărei urare cu grijă să nu înmulţesc ridurile deja apărute până acum şi am mulţumit frumos pentru fiecare în parte :D
Cu toate astea, unuia nu îi pot mulţumi personal, dar i-am dedicat această postare Zânului de la BT care m-a facut să rad cu lacrimi.
Ta-daaaa!