Am plecat de
acasă cu bagaje multe: prosoape, genţi pentru diverse evenimente (că deh! trebuie să mă asortez), un costum special achiziţionat pentru interviuri (că "cine ştie?"), mănuşi, fulare şi căciuli, (pentru că sezonul rece mă va prinde aici)...
dar am plecat de acasă şi cu ideea că "va fi greu!".
Cu siguranţă aş fi vrut să las acasă acest "va fi greu", dar nu prea aveam cum când toate cunoştinţele de la care îmi
luam rămas bun mă încurajau spunându-mi că "va fi greu la început
dar cu siguranţă mă voi descurca".
Aşa că ajunsă aici şi discutând cu persoanele
pe care le cunosc la Strasbourg, am început să le-o iau înainte spunându-le eu
de data aceasta că "ştiu că îmi va fi greu, căci am venit pregătită sufleteşte
pentru asta, dar că o să fac tot posibilul să privesc cu optimism situatia".
Eu cred că mă pot declara optimistă atâta timp cât de 3 săptămâni de când sunt
aici am avut doar o zi proastă în care am plans. Şi asta pentru că 3 din 8 cursuri nu îmi
plac deloc şi nici nu înţeleg mare lucru din ele. Sincer merg zilnic la
aceste cursuri ca la nişte conferinţe în care doar stau şi ascult, în speranţa
că va veni ziua în care o să ies din sală şi cu notiţe luate J
Să fiu studentă la Strasbourg e altfel faţă de studenţia mea de la Cluj sau anul de studenţie
la Sibiu. Deşi am fost avertizată că la Master studenţii sunt mai reci şi îşi
vede fiecare de treaba lui, nu a fost cazul anul trecut la Sibiu căci cele 5
prietene câştigate îmi sunt şi îmi vor fi mereu dragi. "Reci" şi "fiecare îşi
vede de treaba lui", descriu perfect colegii mei de la Strasbourg.
Eu ştiu despre mine că nu am probleme în a socializa. E drept că până a ma apropia cu adevarat de
cineva, păstrez totuşi o distanţă, şi puţini reuşesc să mă cunoască de aproape. Şi mai ştiu că rădăcinile mele sunt adânc înfipte acasă unde am şi persoanele
de care am nevoie deci nu am pretenţia ca cercul meu de prieteni să se
lărgească, bine hai, punctul de prieteni…
...Dar să vin aici şi să îi văd aşa de
individualişti e ceva la care nu mă aşteptam. Colegii ucrainieni, ruşi croaţi şi bulgari sunt veseli şi ca şi mine, dornici să îşi exerseze franceza, aşa că la şcoala în pauzele de 5 min ale unui curs, mai schimbăm câteva vorbe într-o
frangleză pe care fiecare dintre noi speră să o aducă la stadiul de franceză pură într-un timp cât mai scurt.
Aşadar în timpul liber petrec mult timp cu mine şi îmi dau seama ce companie plăcută sunt :))
Certuri cu mine nu am, şi sunt ferm
convinsă că discuţiile şi confesiunile pe care mi le fac, rămân doar între noi.
Poate părea amuzant, dar eu chiar sunt bine cu mine şi dacă aveam la un moment semne
de întrebare dacă e totul în regulă, am primit confirmarea ca nu sunt singura în situaţia asta :))
