Norocoasă sau nu, eu am avut de cand ma stiu, 3 bunici(doi
naturali si unul vitreg-termen total neadecvat pentru a-l aduce in discutie pe
bunicul meu cu numarul 3 pentru ca mi-e tare drag).
Lunga poveste spusă
pe scurt e că din cei 2 bunici naturali, nu mai am acum decât unul, care locuiește
la Buzău și pe care ajung să îl văd foarte, dar foooooarte rar.
Acum, după 7
ani de la ultima întâlnire cu bunicul meu, ne-a făcut o surpriză și a venit să
ne vadă, după un drum lung de 6 ore cumulate de la 2 trenuri pe care le-a
schimbat. Și nu am realizat că 7 ani defapt înseamnă atât de mult, ani pe care
i-am vazut acum concretizați într-un păr complet alb, riduri numeroase pe o față
blândă, dar aceiași ochi veseli și calzi care îmi confirmă că încă e același
bunic; cel care la ultima noastră întâlnire, deși eu aveam pe atunci deja 16
ani, a vrut să se joace cu mine și Bogdan cu mingea și simțeam cum în ochii lui
sunt atât de micuță. Îmi amintesc cu mare drag de acele câteva zile petrecute
într-un sătuc de lângă Buzău când m-am bucurat de bunicul meu de la țara pe care
de prea puține ori l-am avut aproape. Atunci am sesizat lipsa câtorva ani în
care nu ne-am văzut și simțeam cum încearcă să suplinească acei ani lipsă, în
cele câteva zile pe care le aveam la dispoziție cu el. Și tare frumos a mai
fost, când ne-a prezentat cu atâta drag via la care muncise de câțiva ani buni încoace
și din care am ajuns să ne înfruptăm și noi cu mare sete.
Cu și mai multa bucurie am ascultat cum in linii frumoase
bunicul meu ii face portretul bunicii mele de care a divortat cu 40 de ani in
urma. Vorbeste atat de duios despre ea, incat nu mi-e foarte greu sa deduc cat
de mult a iubit-o. Recasatorit si cu alte 2 fete din cea de-a doua casatorie,
inca mai pastreaza pozele cu bunica mea, de la diverse evenimente la care au
mers impreuna… Imi proiectez in minte doi oameni frumosi, cu idealuri marete,
dar mult prea tineri pentru a face fata cu brio unei casnicii. Si asa a si
fost, iar rodul iubirii lor frumoase este mama, care nu stiu daca realizeaza cu
cata dragoste a fost inzestrata la nastere. Daca realizeaza sau nu, nu sunt in
masura sa ma pronunt, dar stiu sigur ca emana dragostea asta la orice pas pe
care il face alaturi de noi. Am pornit de acolo spre casa, parca mai bogata si am
simtit ca am mai adaugat niste “Frunze bogate
” la arborele genealogic…
Astazi, a ajuns bunicul la nepoti si am avut asa o mare
bucurie cand a inceput sa scoata din geanta cu care venise el, oua proaspete de
la tara, branza si cel mai bun vin pe care l-am gustat pana acum. Fac parte din
acei copii care prea putine vacante si le-au petrecut la tara la bunici si acum
ca vine bunicul la mine cu toate bunatatile acestea, ma simt cea mai norocoasa. Dupa o masa copioasa asezonata cu
povesti si depanarea amintirilor, bunicul mi-a facut o mare surpriza: a adus
cateva poze din tinerete, din perioada casniciei cu bunica mea. Toate mi-au
adus zambete pe fata, dar in special una din ele in care parca m-as fi uitat in
oglinda. Dintotdeauna parerile au fost impartite: multi spun ca am trasaturile
mamei, la fel de multi spun ca le am pe ale tatalui meu, dar uitandu-ma la
pozele din tinerete cu bunica, eu stiu sigur de la cine am multe din trasaturi.
Cu un pahar de vin langa mine si cu un zambet in urma
depanatului amintirilor, inchei aici aceasta postare :)
